Romanul „Bonjour tristesse” de Francoise Sagan
Romanul „Bonjour tristesse” de Francoise Sagan poate fi comparat cu o muzică melancolică.
În 32 de zile Francoise culege la o mașină de scris veche manuscrisul primului său roman. Publicat în 1954 acesta se bucură de un succes uluitor.
Tînăra autoare se învrednicește de Premiul Criticilor (Prix des Critiques). Francois Mauriac, o personalitate grea și notorie în literatura franceză, vede în tănăra scriitoare ”un mic monstru încântător de 18 ani, a cărui merit literar exploadează chiar de la prima pagină și nu este discutabil.”
Scriitoarea a fascinat publicul prin spontaneitatea tinereții și spiritul de maturitate, prin libertate și temeritate. Au urmat și alte romane (peste 50 la număr), la fel reușite și captivante, care i-au asigurat o carieră triumfantă și o viață îndestulată.
Femeie modernă, sigură de inteligența sa, mândră de independența sa, ea a marcat profund epoca în care a trăit și literatura franceză.
Era extrem de riguroasă în activitatea sa de scriere, pasiunea vieții sale. Dar trăsătura care o definea cu desăvârșire era politețea. Politețea pentru Francoise Sagan însemna eleganța absolută, o maniera de a zâmbi vieții, chair și atunci când ea vă întoarce spatele. Această eleganță, combinată cu un umor fin, a facut-o să scrie 1998 epitafa sa, devenită celebră: “Francoise Sagan. Și-a făcut apariția în 1954 cu un roman subțire Bonjour tristesse, care a făcut un scandal mondial. Dispariția sa, după o viață și o operă deopotrivă agreabile și neglijente, nu a fost un scandal decât pentru ea însăși.” Acest ultim scandal a avut loc la Honfleur la 24 septembrie 2004.
“Eu am talent, dar nu sunt genială”, s-a confesat o dată Francoise. Totuși, ea a știut să o inventeze pe Francoise Sagan, scriitoare sensibilă, elegantă și profund umană.
Destinul a supranumit-o frumos “Mademoiselle Chanel în literatură”. Avea un stil aparte : androgin, dar șic, clasic, dar dezinvolt. Purta cu eleganță parfumul Chanel Nr 5 și eșarfe colorate. Purta cu nonșalanță cămăși de croi masculin în culori pastelate, roz, oranj sau roșu, culoare ei preferată. Nu purta verde și negru. Nu purta nici inele, brățări sau cercei, scrie feciorul său Denis Westhoff în revista de modă Vanity Fair. „Mama mea nu iubea culoarea neagră, își amintea el, cu puține excepții când era vorba de rochii de seară”.
Pentru că avea un stil bine definit, revistele franceze recurgeau deseori la penița scriitoarei pentru prezentarea croncilor de modă. Aceste texte și articole se regăsesc în culegerea «La petite robe noire et autres textes».
Romanul Bonjour Tristesse este considerat simbolul spiritului liber de după război.
Autoarea manifestă o sinceritate literară nemaipomenită prin intermediul căreia prezintă cu măiestrie emoțiile și trăirile psihologice ale personajelor. Această sinceritate surprinde și deranjează, în același timp. O adolescentă de 19 ani descrie atât de profund stări și trăiri psihologice complicate într-o manieră atât de elegantă.
Personajul principal Cecile este liberă, curajoasă, dizinvoltă. Astfel, Francoise Sagan introduce un subiect nou – libertatea femeilor. Romanul abordează în mod explicit sexualitatea feminină într-o manieră dezinvoltă și ușor acidă, provocând un adevărat scandal atât din partea criticilor, cât și a publicului din motive pur morale. Acest manifest sincer și temerar lansat în 1954 de o tînără de 19 ani a devenit emblematic pentru toată generația de după război de atunci.
Prin pertinența și universalitatea subiectelor abordate, romanul este atemporal. Romanul prezintă veșnica dilemă existențialistă – lupta dintre ceia ce suntem și aspirația spre ceia ce dorim să fim. Amestecul subtil dintre dramă și lejeritate fac din romanul Bonjour tristesse un roman perfect pentru lecturare estivală.
